Legea mărcilor și indicațiilor geografice (Legea nr. 84/1998)

Vezi conținutul integral al Legii mărcilor și indicațiilor geografice (Legea nr. 84/1998) sau descarcă Legea 84/1998 în format .pdf

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Drepturile asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi.
(2) Prezenta lege se aplică mărcilor de produse şi servicii, individuale, colective şi de certificare, ce fac obiectul unei înregistrări sau solicitări de înregistrare în România, ca urmare a unei protecţii europene ori pe cale internaţională, precum şi indicaţiilor geografice.
(3) Persoanele fizice sau juridice străine cu domiciliul, respectiv sediul în afara teritoriului României beneficiază de dispoziţiile prezentei legi, în condiţiile convenţiilor internaţionale privind mărcile şi indicaţiile geografice la care România este parte.

Legea mărcilor și indicațiilor geografice

Legea mărcilor și indicațiilor geografice (Legea nr. 84/1998) republicată în 2020

Legea mărcilor și indicațiilor geografice

Regulamentul de aplicare al Legii nr. 84/1998

ART. 2
Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiţia ca aceste semne să fie capabile:
a) să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi; şi
b) să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităţilor competente şi publicului să stabilească cu claritate şi precizie obiectul protecţiei conferite titularului lor.

ART. 3
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) înregistrarea mărcii – modul de dobândire a drepturilor asupra unei mărci, în temeiul prezentei legi sau al convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este parte;
b) marca anterioară – marca înregistrată, precum şi marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată;
c) marca Uniunii Europene – marca înregistrată în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1.001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 154 din 16 iunie 2017;
d) marca notorie – marca larg cunoscută în România în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora aceasta se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România pentru a fi opusă;
e) marca colectivă – o marcă desemnată astfel la data depunerii cererii şi care este în măsură să facă distincţia între produsele sau serviciile membrilor unei asociaţii care deţine drepturile asupra mărcii şi produsele sau serviciile altor întreprinderi;
f) marca de certificare – marca ce indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte materialul, modul de fabricare a produselor sau de prestare a serviciilor, calitatea, exactitatea sau alte caracteristici şi care este aptă să distingă aceste produse sau servicii de produsele sau serviciile care nu beneficiază de o astfel de certificare;
g) indicaţia geografică – denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice;
h) solicitant – persoana în numele căreia este depusă o cerere de înregistrare a mărcii;
i) titular – persoana fizică sau persoana juridică de drept public sau de drept privat pe numele ori pe denumirea căreia marca este înregistrată în Registrul mărcilor; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanelor juridice şi celelalte entităţi care au capacitatea, în nume propriu, de a fi titulari de drepturi şi obligaţii de orice natură, de a încheia contracte sau de a efectua alte acte juridice şi de a sta în judecată;
j) mandatar autorizat – consilierul în proprietate industrială, care poate avea şi calitatea de reprezentant în procedurile în faţa OSIM, denumit în continuare mandatar;
k) OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
l) Registrul mărcilor – baza de date, administrată de OSIM, care cuprinde mărcile înregistrate în România, precum şi toate datele înscrise referitoare la aceste înregistrări, indiferent de suportul pe care sunt păstrate aceste date;
m) Registrul indicaţiilor geografice – colecţia de date, administrată de OSIM, care cuprinde indicaţiile geografice înregistrate în România, precum şi toate datele înscrise referitoare la aceste înregistrări, indiferent de suportul pe care sunt păstrate aceste date;
n) Convenţia de la Paris – Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, Paris, aşa cum a fost revizuită şi modificată, ratificată de România prin Decretul nr. 1.177/1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969;
o) ţările Uniunii de la Paris – ţările cărora li se aplică Convenţia de la Paris şi care sunt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale;
p) Aranjamentul de la Madrid – Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14 aprilie 1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967, ratificat de România prin Decretul nr. 1.176/1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 6 ianuarie 1969;
q) Protocolul referitor la Aranjament – Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor, ratificat de România prin Legea nr. 5/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 15 ianuarie 1998;
r) Clasificarea de la Nisa – clasificarea instituită prin Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967 şi la Geneva la 13 mai 1977 şi modificat la 2 octombrie 1979, şi la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998 privind aderarea României la aranjamentele instituind o clasificare internaţională în domeniul proprietăţii industriale;
s) Regulamentul privind marca Uniunii Europene – Regulamentul (UE) 2017/1.001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene, denumit în continuare Regulament privind marca Uniunii Europene;
ş) întreprindere – orice entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de natura sa juridică ori modul ei de finanţare.

CAP. II
Protecţia mărcilor

ART. 4
(1) Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM.
(2) Mărcile Uniunii Europene beneficiază de protecţie pe teritoriul României, potrivit prevederilor Regulamentului privind marca Uniunii Europene.

ART. 5
(1) Sunt refuzate la înregistrare sau pot fi declarate nule dacă sunt înregistrate, pentru următoarele motive absolute:
a) semnele care nu pot constitui o marcă în sensul art. 2;
b) mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante;
d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
e) semnele constituite exclusiv din forma produsului sau din altă caracteristică impusă chiar de natura produsului sau care este necesară obţinerii unui rezultat tehnic ori care dă valoare substanţială produsului;
f) mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare, de exemplu cu privire la provenienţa geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
g) mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii Europene, ale legislaţiei naţionale sau ale acordurilor internaţionale la care Uniunea Europeană sau România este parte, care prevăd protecţia denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice;
h) mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii Europene sau ale acordurilor internaţionale la care Uniunea Europeană este parte, care prevăd protecţia menţiunilor tradiţionale pentru vinuri;
i) mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legislaţiei Uniunii Europene sau ale acordurilor internaţionale la care Uniunea Europeană este parte, care prevăd protecţia specialităţilor tradiţionale garantate;
j) mărcile care sunt compuse din sau reproduc în elementele lor esenţiale o denumire anterioară a unui soi de plante, înregistrată în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene sau cu legislaţia naţională ori cu acordurile internaţionale la care Uniunea Europeană sau România este parte, care conferă protecţie drepturilor de proprietate asupra unui soi de plante şi care se referă la soiuri de plante din aceeaşi specie sau din specii înrudite îndeaproape;
k) mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România;
l) mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios;
m) mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
n) mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii Europene şi care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris;
o) mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii Europene;
p) mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, insigne, blazoane, semne heraldice de interes public, altele decât cele prevăzute la art. 6 ter din Convenţia de la Paris.

(2) Înregistrarea unei mărci nu este refuzată sau, după caz, înregistrarea nu este anulată în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) lit. b), c) sau d) dacă înainte de data de depozit a cererii de înregistrare sau înainte de data depunerii cererii de anulare marca a dobândit caracter distinctiv ca urmare a utilizării.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică şi în cazul în care caracterul distinctiv a fost dobândit după data depunerii cererii de înregistrare, dar înainte de data înregistrării mărcii.

ART. 6
(1) O marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată pentru următoarele motive relative:
a) dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată;
b) dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

(2) În sensul alin. (1), sunt mărci anterioare:
a) mărcile Uniunii Europene, mărcile înregistrate în România sau mărcile înregistrate în baza unor acorduri internaţionale şi având efect în România, a căror dată de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, a dreptului de prioritate invocat în susţinerea acesteia;
b) mărcile Uniunii Europene în privinţa cărora este invocată, în mod valabil, senioritatea, potrivit prevederilor Regulamentului privind marca Uniunii Europene, chiar dacă această din urmă marcă a expirat sau a făcut obiectul unei renunţări;
c) cererile de înregistrare a mărcilor prevăzute la lit. a) şi b), sub condiţia înregistrării ulterioare a mărcilor;
d) mărcile care, la data de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, la data priorităţii invocate, sunt notorii în România, în sensul art. 6 bis al Convenţiei de la Paris.

(3) O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă:
a) este identică sau similară în raport cu o marcă anterioară înregistrată în România, sau în Uniunea Europeană, în sensul prevederilor alin. (2), indiferent dacă produsele sau serviciile pentru care aceasta este solicitată sau înregistrată sunt identice, similare sau nu sunt similare cu cele pentru care marca anterioară este înregistrată, atunci când marca anterioară se bucură de un renume în România, sau, în cazul mărcii Uniunii Europene, se bucură de renume în Uniunea Europeană şi dacă utilizarea mărcii ulterioare ar duce fără motiv justificat la obţinerea unor foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau ar aduce atingere acestora;
b) există o cerere de înregistrare a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice depusă în conformitate cu legislaţia naţională sau cu legislaţia Uniunii Europene înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii sau de data priorităţii invocate în sprijinul cererii, sub rezerva înregistrării sale ulterioare, iar denumirea de origine sau indicaţia geografică respectivă conferă persoanei autorizate să o folosească dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare în România;
c) există un semn asupra căruia au fost dobândite drepturi anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii sau, dacă este cazul, înaintea datei priorităţii invocate în sprijinul cererii de înregistrare a mărcii şi dacă acest semn conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare în România;
d) înregistrarea acesteia este solicitată de către mandatarul sau reprezentantul titularului mărcii, în nume propriu şi fără consimţământul titularului mărcii, cu excepţia situaţiei în care mandatarul sau reprezentantul titularului îşi justifică demersul;
e) există un drept anterior, altul decât cele prevăzute la lit. c) şi alin. (2), în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor, un drept de proprietate industrială;
f) marca poate fi confundată cu o marcă anterioară protejată în străinătate, cu condiţia ca, la data depunerii cererii, solicitantul să fi acţionat cu rea-credinţă.

(4) O marcă nu este refuzată la înregistrare sau, după caz, nu este susceptibilă a fi anulată atunci când titularul unui drept prevăzut la alin. (2) sau alin. (3) lit. a)-c), e) sau f) este de acord cu înregistrarea mărcii ulterioare.

ART. 7
(1) Natura produselor sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii nu constituie niciun obstacol la înregistrarea acesteia.
(2) Atunci când există motive pentru respingerea înregistrării unei mărci numai pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care această marcă a fost solicitată, respingerea înregistrării acoperă numai produsele sau serviciile în cauză.

CAP. III
Cererea de înregistrare a mărcii

ART. 8
Dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.

ART. 9
(1) Cererea de înregistrare a mărcii, depusă la OSIM, redactată în limba română şi conţinând elementele prevăzute la alin. (2), constituie depozitul reglementar al mărcii.
(2) Cererea de înregistrare a mărcii conţine următoarele elemente:
a) solicitarea explicită a înregistrării mărcii;
b) datele de identificare a solicitantului şi, după caz, a mandatarului;
c) o reprezentare a mărcii în conformitate cu cerinţele prevăzute la art. 2 lit. b);
d) lista produselor şi/sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii;
e) dovada achitării taxei de depunere şi de publicare a cererii de înregistrare a mărcii.

(3) Suplimentar cerinţelor prevăzute la alin. (2), cererea cuprinde menţiuni exprese privind:
a) culoarea sau culorile revendicate ca element distinctiv al mărcii;
b) tipul mărcii, dacă aceasta este tridimensională sau de un alt tip decât cele verbale sau figurative;
c) o transliterare sau o traducere a mărcii ori a unor elemente ale mărcii, atunci când marca este compusă, în tot sau în parte, din alte caractere decât cele latine ori din alte cifre decât cele arabe sau romane sau dintr-unul ori mai multe cuvinte într-o altă limbă decât limba română.

(4) Cererea se referă la o singură marcă şi este prezentată în condiţiile prevăzute de regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
*) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010.

(5) Cererile de înregistrare depuse în baza Aranjamentului de la Madrid sau a Protocolului referitor la Aranjament trebuie să îndeplinească condiţiile acestor tratate.
(6) Depunerea cererii de înregistrare a mărcii se poate face la registratura OSIM, prin poştă sau pe cale electronică, în condiţiile prevăzute de regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.

ART. 10
(1) Produsele şi serviciile pentru care se solicită protecţia mărcii sunt indicate de către solicitant cu suficientă claritate şi precizie pentru a permite autorităţilor competente şi operatorilor economici să determine întinderea protecţiei solicitate.
(2) Produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrarea unei mărci se clasifică în conformitate cu sistemul de clasificare stabilit de Clasificarea de la Nisa. Produsele şi serviciile sunt grupate pe clase, fiecare grup de produse sau servicii fiind precedat de numărul clasei căreia îi aparţine, în ordinea claselor.
(3) Utilizarea unor termeni generali sau a indicaţiilor generale cuprinse în titlurile claselor din Clasificarea de la Nisa se interpretează ca incluzând toate produsele sau serviciile acoperite de sensul literal al indicaţiei sau al termenului respectiv.
(4) Produsele şi serviciile nu pot fi considerate ca asemănătoare pe motiv că figurează în aceeaşi clasă şi nici nu pot fi considerate ca fiind diferite pe motiv că figurează în clase diferite ale Clasificării de la Nisa.

ART. 11
(1) Titularii mărcilor înregistrate în raport cu întreg titlul unei clase din Clasificarea de la Nisa pot declara că intenţia lor la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii a fost de a solicita protecţia unor produse sau servicii în afara celor acoperite de sensul literal al titlului clasei respective, cu condiţia ca produsele sau serviciile astfel indicate să fie incluse în lista alfabetică a clasei respective din ediţia Clasificării de la Nisa în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se depune la OSIM până la data de 30 septembrie 2020 şi precizează în mod clar şi precis produsele şi serviciile, altele decât cele acoperite de sensul literal al indicaţiilor oferite de titlul clasei, la care se referea iniţial intenţia titularului. OSIM modifică Registrul mărcilor în mod corespunzător.
(3) Formularea declaraţiei prevăzute la alin. (1) nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor art. 26 alin. (4), art. 55 alin. (1) lit. a) şi art. 59 alin. (1).
(4) În cazul mărcilor pentru care nu se depune nicio declaraţie în termenul prevăzut la alin. (2) se consideră că de la expirarea termenului respectiv acestea desemnează doar produsele sau serviciile acoperite de sensul literal al indicaţiilor cuprinse în titlul clasei respective.
(5) În cazul în care Registrul mărcilor este modificat conform dispoziţiilor alin. (2), drepturile exclusive conferite de marcă nu împiedică un terţ să continue utilizarea unei mărci, dacă utilizarea pentru produsele sau serviciile respective:
a) a început înainte ca registrul să fie modificat; şi
b) nu a încălcat drepturile titularului în considerarea sensului literal al înregistrării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.

(6) Modificarea listei de produse sau servicii conform dispoziţiilor alin. (2) nu conferă titularului mărcii dreptul de a se opune unei mărci ulterioare sau de a depune o cerere de anulare a înregistrării unei mărci depuse ulterior, dacă:
a) marca depusă ulterior era deja utilizată sau era deja depusă o cerere de înregistrare a mărcii pentru produse sau servicii înainte ca registrul să fie modificat; şi
b) utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective nu a încălcat sau nu ar fi încălcat drepturile titularului în considerarea sensului literal al desemnării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.

ART. 12
(1) Data depozitului reglementar este data la care a fost depusă la OSIM cererea de înregistrare a mărcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute la art. 9 alin. (1).
(2) Când o cerere de înregistrare a mărcii a fost reglementar depusă pentru prima dată într-o altă ţară membră a Uniunii de la Paris sau membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o cerere de înregistrare în România a aceleiaşi mărci, cu condiţia ca această din urmă cerere să fie depusă la OSIM în termen de 6 luni de la data constituirii primului depozit.

ART. 13
(1) Dacă solicitantul a prezentat anumite produse şi servicii sub o marcă în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928, ratificată de România prin Legea nr. 246/1930, revizuită la 30 noiembrie 1972, organizată pe teritoriul României sau într-un stat membru al Convenţiei de la Paris, şi dacă o cerere de înregistrare a mărcii sub care au fost prezentate aceste produse şi servicii a fost depusă la OSIM într-un termen de 6 luni de la data primei prezentări în expoziţie, solicitantul beneficiază de un drept de prioritate de la data introducerii produsului în expoziţie.
(2) Termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1) nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut la art. 12 alin. (2).

ART. 14
(1) Drepturile de prioritate prevăzute la art. 12 şi 13 trebuie invocate prin cererea de înregistrare a mărcii, justificate prin acte de prioritate, şi sunt supuse taxei legal stabilite.
(2) Actele de prioritate se depun şi taxa legală se plăteşte în maximum 30 de zile de la data cererii de înregistrare a mărcii.
(3) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) atrage nerecunoaşterea priorităţii invocate.

ART. 15
(1) Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de orice persoană, direct sau printr-un mandatar, în condiţiile prevăzute de lege, precum şi de regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
*) A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

(2) Reprezentarea solicitantului prin mandatar este obligatorie când solicitantul nu are nici domiciliul, nici sediul şi nicio unitate industrială sau comercială efectivă şi funcţională pe teritoriul Uniunii Europene ori în Spaţiul Economic European, cu excepţia depunerii cererii de înregistrare a mărcii.

ART. 16
(1) Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va comunica, odată cu cererea sau cel târziu în termen de 30 de zile de la depunerea acesteia la OSIM, dovada plăţii taxei de examinare a cererii, în cuantumul prevăzut de lege.
(2) În cazul neplăţii taxelor în termen se consideră că solicitantul a renunţat la înregistrarea mărcii şi cererea se respinge.

ART. 17
(1) Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate care se referă la mai multe produse sau servicii poate solicita la OSIM divizarea cererii iniţiale sau a înregistrării mărcii în două sau mai multe cereri ori înregistrări, indicând produsele sau serviciile în cadrul cererilor sau înregistrărilor divizionare, cu plata taxei prevăzute de lege.
(2) Cererile sau înregistrările divizionare păstrează data de depozit a cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 12 alin. (2) sau art. 13 alin. (1).
(3) În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost deja publicată conform art. 19 alin. (1) sau art. 25 alin. (4), divizarea şi cererea divizionară se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Prin publicare nu se deschide o nouă perioadă de depunere a opoziţiilor sau observaţiilor.
(4) Cererea de divizare poate fi depusă la OSIM oricând în cursul procedurii de înregistrare a mărcii sau după încheierea acesteia.
(5) Cererea de divizare nu este admisibilă:
a) dacă este formulată înainte de atribuirea datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii;
b) dacă este formulată în termenul de opoziţie prevăzut la art. 26 alin. (1);
c) dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei opoziţii, până la data rămânerii definitive a deciziei de soluţionare a opoziţiei sau de retragere a opoziţiei;
d) dacă are ca efect divizarea între produsele sau serviciile care fac obiectul unei cereri de anulare sau de decădere, până la soluţionarea definitivă a acesteia;
e) după înscrierea în Registrul mărcilor a unei măsuri de executare silită, până la radierea acesteia.

(6) Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii sau titularul mărcii înregistrate va depune documentele cerute de OSIM pentru divizarea cererii sau înregistrării iniţiale şi va plăti taxa legală în termen de 30 de zile de la data solicitării divizării. În caz contrar, OSIM va lua act că solicitantul sau titularul a renunţat la divizarea cererii sau înregistrării iniţiale.

CAP. IV
Procedura de înregistrare a mărcii

ART. 18
(1) În termen de 7 zile de la data primirii cererii de înregistrare a mărcii, OSIM examinează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) şi, în caz afirmativ, atribuie dată de depozit cererii.
(2) Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (1), OSIM va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 30 de zile pentru depunerea completărilor. În cazul în care solicitantul completează în termen lipsurile notificate de OSIM, data depozitului este aceea la care cererea de înregistrare a mărcii a fost completată conform art. 9 alin. (1). În caz contrar, cererea se respinge.

ART. 19
(1) În termen de 7 zile de la atribuirea datei de depozit, cererea de înregistrare a mărcii care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) şi (2) se publică, în format electronic, în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2) Cererile de înregistrare a unor mărci vădit contrare ordinii publice sau bunelor moravuri nu se publică.
(3) Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (1) şi (2), OSIM va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 30 de zile pentru depunerea completărilor. În cazul în care solicitantul completează în mod corespunzător lipsurile cererii în termenul acordat de OSIM, cererea de înregistrare a mărcii se publică în condiţiile prevăzute la alin. (1). În caz contrar, cererea se respinge.

ART. 20
(1) În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii, conform art. 19, orice persoană fizică sau juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii, producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau consumatorii pot formula observaţii scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1).
(2) Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (1) nu dobândesc calitatea de parte în procedura de înregistrare a mărcii.
(3) Observaţiile prevăzute la alin. (1) sunt comunicate solicitantului, care poate formula comentarii cu privire la acestea.

ART. 21
(1) OSIM examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii sub condiţia achitării taxelor de examinare a cererii prevăzută de lege şi hotărăşte admiterea cererii de înregistrare a mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea acesteia, în termen de 6 luni de la publicarea cererii.
(2) OSIM examinează:
a) calitatea solicitantului, conform art. 3 lit. h) şi i), după caz;
b) condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) şi (2), dacă în cerere se invocă o prioritate;
c) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) şi, dacă este cazul, observaţiile formulate.

(3) În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (1), OSIM este obligat la restituirea taxelor percepute.

ART. 22
(1) Când un element neesenţial al mărcii este lipsit de caracter distinctiv şi dacă acest element este de natură să creeze îndoieli asupra întinderii protecţiei mărcii, OSIM cere solicitantului să declare, în termen de 30 de zile de la data notificării, că nu invocă un drept exclusiv asupra acestui element. Declaraţia se publică odată cu admiterea cererii de înregistrare a mărcii.
(2) În lipsa declaraţiei prevăzute la alin. (1) cererea de înregistrare a mărcii se admite în parte sau se respinge, după caz.

ART. 23
(1) Examinarea motivelor de refuz privind marca notorie se face potrivit unor criterii, cum ar fi:
a) gradul de distinctivitate, iniţială sau dobândită, a mărcii notorii în România;
b) durata şi întinderea utilizării în România a mărcii notorii în legătură cu produsele şi serviciile pentru care o marcă se solicită a fi înregistrată;
c) durata şi întinderea publicităţii mărcii notorii în România;
d) aria geografică de utilizare a mărcii notorii în România;
e) gradul de cunoaştere a mărcii notorii pe piaţa românească de către segmentul de public căruia i se adresează;
f) existenţa unor mărci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare, aparţinând altei persoane decât aceea care pretinde că marca sa este notorie.

(2) Pentru examinarea motivelor de refuz, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), OSIM poate cere de la autorităţi publice, instituţii publice, precum şi de la persoane juridice de drept privat documente, în vederea stabilirii notorietăţii mărcii în România.

ART. 24
Când un motiv de refuz, dintre cele prevăzute la art. 6, se aplică numai la anumite produse sau servicii pentru care înregistrarea mărcii a fost solicitată, înregistrarea va fi refuzată numai pentru aceste produse sau servicii.

ART. 25
(1) Dacă în urma examinării cererii de înregistrare a mărcii, potrivit prevederilor art. 21, se constată îndeplinirea condiţiilor legale, OSIM hotărăşte admiterea acesteia.
(2) Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea mărcii, OSIM notifică solicitantul, acordându-i un termen de 30 de zile în care acesta să îşi poată prezenta punctul de vedere ori să îşi retragă cererea. Termenul poate fi prelungit cu încă 30 de zile, la cererea solicitantului şi cu plata taxei prevăzute de lege.
(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (2), OSIM va decide, după caz, admiterea cererii de înregistrare a mărcii, respingerea acesteia ori va lua act de retragerea cererii.
(4) Cererea de înregistrare a mărcii admisă potrivit prevederilor alin. (1) şi (3) se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în format electronic, în vederea formulării opoziţiilor.
(5) În cazul respingerii cererii de înregistrare a mărcii potrivit alin. (3), decizia de respingere se publică după ce a rămas definitivă.

ART. 26
(1) În termen de două luni de la data publicării admiterii cererii de înregistrare a mărcii, conform art. 25 alin. (4), orice persoană interesată poate formula opoziţie la înregistrarea mărcii pentru motivele relative de refuz prevăzute la art. 6.
(2) Opoziţia trebuie să fie formulată în scris, să cuprindă temeiurile de drept şi motivele pe care se sprijină şi să fie însoţită de dovada plăţii taxei prevăzute de lege.
(3) Opoziţia poate fi formulată pe baza unuia sau mai multor drepturi anterioare, cu condiţia ca toate drepturile invocate să aparţină aceluiaşi titular.
(4) La cererea solicitantului, titularul unei mărci anterioare care a formulat opoziţia depune la OSIM dovada că:
a) în decursul unei perioade de 5 ani care precedă data depunerii sau data de prioritate a cererii de înregistrare a mărcii, marca anterioară a făcut obiectul unei utilizări efective pe teritoriul României pentru produsele şi serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată;
b) există motive justificate pentru neutilizarea mărcii cu privire la care s-a formulat opoziţie.

(5) Dispoziţiile alin. (4) sunt aplicabile dacă marca anterioară a fost înregistrată cu cel puţin 5 ani anterior datei depunerii sau datei de prioritate a cererii de înregistrare a mărcii cu privire la care s-a făcut opoziţie.
(6) Oponentul prezintă dovezile de utilizare prevăzute la alin. (4) în termen de cel mult două luni de la primirea notificării din partea OSIM. În absenţa dovezilor de utilizare, opoziţia se respinge.
(7) În cazul în care marca anterioară este o marcă a Uniunii Europene, utilizarea efectivă a acesteia se stabileşte în conformitate cu art. 18 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.
(8) Dacă marca anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată, în sensul examinării opoziţiei, decât pentru acea parte de produse sau servicii.
(9) În cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), se consideră că opoziţia nu a fost făcută.

ART. 27
(1) OSIM notifică solicitantului cererii de înregistrare a mărcii opoziţia formulată, acordând un termen de două luni în vederea unei soluţionări amiabile. La cererea comună a părţilor, acest termen poate fi prelungit cu o perioadă care va fi indicată în mod expres de părţi şi care nu poate depăşi 3 luni.
(2) Dacă în termenul acordat conform alin. (1) părţile nu ajung la o înţelegere, OSIM notifică oponentul, acordând acestuia un termen de 30 de zile pentru a prezenta probe şi argumente în susţinerea opoziţiei.
(3) OSIM comunică solicitantului mărcii înscrisurile depuse în susţinerea opoziţiei conform alin. (2) şi acordă acestuia un termen de 30 de zile în care să îşi prezinte punctul de vedere cu privire la motivele opoziţiei.
(4) În lipsa punctului de vedere al solicitantului, opoziţia se soluţionează pe baza actelor existente la dosar.
(5) Dovezile de utilizare depuse conform dispoziţiilor art. 26 alin. (4) sunt comunicate solicitantului care, în termen de 30 de zile de la comunicare, îşi poate prezenta punctul de vedere cu privire la acestea.
(6) Opoziţia se soluţionează pe baza argumentelor şi înscrisurilor depuse de părţi cu respectarea termenelor acordate de OSIM în acest sens.
(7) Înscrisurile depuse în cadrul procedurii de opoziţie sunt prezentate în atâtea exemplare câte sunt necesare pentru comunicare şi un exemplar pentru OSIM.

ART. 28
(1) Opoziţia formulată împotriva înregistrării mărcii se soluţionează de o comisie din cadrul Serviciului mărci şi indicaţii geografice al OSIM, potrivit regulamentului*) de aplicare a prezentei legi.
(2) În cel mult două luni de la expirarea termenului prevăzut la art. 27 alin. (2) sau (3), după caz, comisia emite o decizie motivată privind soluţionarea opoziţiei, care se comunică părţilor în termen de 30 de zile de la pronunţare şi care poate fi contestată conform procedurii prevăzute la art. 97 alin. (1).

ART. 29
(1) Procedura de opoziţie poate fi suspendată în următoarele situaţii:
a) când se bazează pe o cerere de înregistrare a mărcii, până la luarea unei decizii definitive privind înregistrarea acesteia;
b) când există dovezi că marca opusă face obiectul unei acţiuni în anulare sau de decădere, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

(2) Decizia de suspendare a opoziţiei motivată se comunică părţilor şi poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare conform procedurii prevăzute la art. 97 alin. (1).
(3) Pe durata suspendării, oricare dintre părţi poate cere reluarea soluţionării opoziţiei, dacă motivul de suspendare nu mai subzistă.

ART. 30
(1) Solicitantul poate, în orice moment, să îşi retragă cererea de înregistrare a mărcii sau să îşi limiteze lista de produse sau de servicii. Când cererea a fost deja publicată, retragerea sau limitarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(2) Cererea de înregistrare a mărcii poate fi modificată, la cererea solicitantului, numai pentru rectificarea numelui sau a adresei solicitantului, a unor greşeli de exprimare sau de transcriere sau a unor erori evidente ori pentru alte rectificări ce nu modifică în mod substanţial marca sau nu extind lista de produse ori de servicii. În cazul în care asemenea modificări vizează reprezentarea mărcii sau lista de produse sau servicii şi sunt aduse după publicarea cererii de înregistrare a mărcii conform art. 19 şi art. 25 alin. (4), cererea se publică astfel cum a fost modificată.
(3) În situaţia publicării cererii modificate în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), dispoziţiile art. 26 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(4) Orice modificare cerută de solicitant care afectează substanţial marca ori lista de produse sau de servicii trebuie să facă obiectul unei noi cereri de înregistrare a mărcii.

ART. 31
În cursul procedurii de înregistrare a mărcii, OSIM poate cere solicitantului lămuririle şi actele pe care le consideră necesare, dacă există o îndoială asupra exactităţii sau a conţinutului elementelor cererii de înregistrare a mărcii.

ART. 32
(1) OSIM înscrie în Registrul mărcilor acele mărci admise la înregistrare pentru care s-a încheiat procedura de înregistrare şi eliberează certificatul de înregistrare a mărcii, cu plata taxei legale, în termen de 30 de zile de la data notificării titularului privind încheierea procedurii de înregistrare a mărcii. Data încheierii procedurii de înregistrare a mărcii se înscrie în registru.
(2) Procedura de înregistrare a unei mărci se consideră încheiată la data la care cererea de marcă admisă la înregistrare nu mai poate face obiectul unei opoziţii sau, în cazul în care a fost depusă o opoziţie, la data la care decizia privind opoziţia a devenit definitivă sau opoziţia a fost retrasă. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi cererilor de înregistrare internaţională a mărcilor.
(3) În cazul neachitării taxei legale în termenul prevăzut la alin. (1), se consideră că titularul a renunţat la înregistrarea mărcii. Renunţarea se înscrie în Registrul mărcilor şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(4) Mărcile înscrise în Registrul mărcilor conform dispoziţiilor alin. (1) se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
(5) Registrul mărcilor este public.

CAP. V
Durata, reînnoirea şi modificarea înregistrării mărcii

ART. 33
(1) Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani.
(2) La cererea titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu plata taxei prevăzute de lege.
(3) Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii poate fi făcută de către titularul mărcii sau de către orice altă persoană autorizată în acest sens prin lege sau în baza unui contract, întrun termen de cel puţin 6 luni anterior datei expirării înregistrării, în condiţiile prevăzute în regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
*) A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

(4) Reînnoirea înregistrării mărcii operează începând cu ziua imediat următoare expirării duratei de protecţie în curs.
(5) Taxa pentru reînnoirea înregistrării mărcii este datorată odată cu cererea de reînnoire. Cererea de reînnoire poate fi făcută şi taxa poate fi plătită şi în următoarele 6 luni de la expirarea duratei de protecţie, cu majorarea prevăzută de lege.
(6) Neplata taxei în condiţiile prevăzute la alin. (5) este sancţionată cu decăderea titularului din dreptul la marcă.
(7) OSIM informează titularul mărcii cu privire la expirarea înregistrării, cu cel puţin 6 luni înainte de data acestei expirări, fără ca lipsa unei astfel de informări să atragă răspunderea oficiului.

ART. 34
(1) Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii va conţine:
a) solicitarea expresă a reînnoirii înregistrării mărcii;
b) datele de identificare a titularului şi, dacă este cazul, numele şi domiciliul, respectiv sediul mandatarului;
c) numărul de înregistrare a mărcii în Registrul mărcilor;
d) data depozitului reglementar al cererii de înregistrare a mărcii.

(2) Când titularul solicită reînnoirea numai pentru o parte din produsele şi serviciile înscrise în Registrul mărcilor, acesta va indica şi numele acelor produse sau servicii pentru care se solicită reînnoirea înregistrării mărcii.

ART. 35
(1) Dacă OSIM constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea înregistrării mărcii, notifică aceasta titularului, care poate prezenta un răspuns în termen de 30 de zile de la primirea notificării. În lipsa unui răspuns în termen, cererea de reînnoire a înregistrării mărcii se respinge.
(2) Solicitantul cererii de reînnoire poate contesta decizia de respingere a reînnoirii înregistrării, în termenul şi cu procedura prevăzute la art. 97.

ART. 36
(1) Reînnoirea înregistrării mărcii se înscrie în Registrul mărcilor şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de maximum 3 luni de la depunerea la OSIM a cererii de reînnoire.
(2) OSIM eliberează titularului un certificat de reînnoire a înregistrării mărcii.

ART. 37
(1) Pe durata protecţiei mărcii, titularul poate solicita la OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege, introducerea de modificări neesenţiale ale unor elemente ale mărcii, sub condiţia ca acestea să nu afecteze în mod substanţial marca sau caracterul distinctiv al mărcii. Lista de produse şi servicii nu poate fi extinsă.
(2) OSIM va înscrie în Registrul mărcilor modificările introduse, conform alin. (1), şi va publica marca, astfel cum a fost modificată.

ART. 38
În tot cursul perioadei de protecţie a mărcii, titularul acesteia poate solicita OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege, înscrierea modificărilor intervenite cu privire la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului în Registrul mărcilor. Modificările înscrise în Registrul mărcilor se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

CAP. VI
Drepturi conferite de marcă

ART. 39
(1) Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
(2) Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii înregistrate, titularul acesteia poate cere instanţei judecătoreşti competente, printr-o acţiune în contrafacere, să interzică terţilor să utilizeze, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său:
a) un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;
b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă;
c) un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii identice, similare sau diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă prin utilizarea semnului fără motiv justificat se obţin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii ori se aduce atingere acestora;
d) un semn identic sau asemănător cu marca care este utilizat în alt scop decât acela de a distinge produsele sau serviciile, atunci când utilizarea acestui semn, fără motive întemeiate, atrage obţinerea de foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori aduce atingere acestora.

(3) În aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte:
a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestor produse;
b) oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;
c) importul sau exportul de produse sub acest semn;
d) utilizarea semnului pe documente comerciale sau pentru publicitate;
e) utilizarea semnului ca denumire comercială ori ca parte a unei denumiri comerciale;
f) utilizarea semnului în publicitatea comparativă într-un mod care contravine Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, republicată.

(4) În cazul în care există riscul ca ambalajul, etichetele, elementele sau dispozitivele de securitate ori de autenticitate sau orice alte suporturi pe care se aplică marca să poată fi utilizate pentru produse sau servicii într-o manieră care ar constitui o încălcare a drepturilor titularului unei mărci conform alin. (2) şi (3), titularul mărcii respective are dreptul de a interzice, atunci când acestea sunt efectuate în activitatea comercială, următoarele acte:
a) aplicarea unui semn identic sau similar cu marca pe ambalaje, etichete, elemente sau dispozitive de securitate ori de autenticitate sau pe orice alte suporturi pe care se poate aplica marca;
b) oferirea, introducerea pe piaţă sau deţinerea în aceste scopuri, precum şi importul sau exportul ambalajelor, etichetelor, elementelor sau dispozitivelor de securitate sau de autenticitate sau a oricăror alte suporturi pe care se poate aplica marca.

(5) Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii înregistrate, titularul unei mărci înregistrate este îndreptăţit totodată să împiedice terţii să introducă în cursul activităţii comerciale produse pe teritoriul României, fără a le pune în liberă circulaţie în România, în cazul în care aceste produse, inclusiv ambalajele acestora, provin din ţări terţe şi poartă, fără a fi autorizate, o marcă identică cu marca înregistrată în România pentru respectivele produse sau care nu poate fi diferenţiată, în aspectele sale esenţiale, de marca înregistrată.
(6) Dreptul titularului mărcii prevăzut la alin. (5) se stinge dacă, în cursul procedurilor de constatare a contrafacerii mărcii înregistrate, iniţiate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.383/2003 al Consiliului, declarantul sau deţinătorul produselor prezintă dovezi potrivit cărora titularul mărcii înregistrate nu este îndreptăţit să interzică introducerea produselor pe piaţă în ţara de destinaţie finală.

ART. 40
(1) Într-o acţiune în contrafacere întemeiată pe prevederile art. 39, la cererea pârâtului, titularul unei mărci anterioare prezintă dovada că, în perioada de 5 ani care precedă data introducerii acţiunii, marca a fost utilizată în mod efectiv pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată şi care sunt invocate, sau dovada că există motive justificate pentru neutilizarea mărcii, cu condiţia ca procedura de înregistrare a mărcii anterioare să fi fost încheiată de cel puţin 5 ani la data introducerii acţiunii. În caz contrar, acţiunea se respinge.
(2) În cazul în care marca anterioară a fost utilizată doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta se va considera înregistrată doar pentru acea parte de produse sau servicii.
(3) În cadrul acţiunilor în contrafacere întemeiate pe dispoziţiile art. 39, titularul unei mărci nu este îndreptăţit să interzică utilizarea unei mărci înregistrate ulterior, dacă această marcă ulterioară nu ar putea fi anulată în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (3), art. 58 şi art. 59.
(4) În cadrul acţiunilor în contrafacere întemeiate pe dispoziţiile art. 39, titularul unei mărci nu este îndreptăţit să interzică utilizarea unei mărci a Uniunii Europene înregistrate ulterior în cazul în care această marcă ulterioară nu ar putea fi anulată potrivit prevederilor art. 60 alin. (1), (3) sau (4), ale art. 61 alin. (1) sau (2) ori ale art. 64 alin. (2) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.
(5) În cazul în care titularul unei mărci nu este îndreptăţit să interzică, potrivit prevederilor alin. (3) sau (4), utilizarea unei mărci înregistrate ulterior, titularul mărcii ulterioare nu este îndreptăţit să interzică utilizarea mărcii anterioare, chiar dacă acest drept anterior nu mai poate fi invocat împotriva mărcii ulterioare.

ART. 41
În cazul în care reproducerea unei mărci într-un dicţionar, într-o enciclopedie sau lucrare de referinţă similară pe suport hârtie sau electronic creează impresia că aceasta constituie denumirea generică a produselor sau a serviciilor pentru care este înregistrată marca, la cererea titularului mărcii, editorul se asigură de îndată că reproducerea mărcii este însoţită de indicaţia că este o marcă înregistrată, iar în cazul lucrărilor pe suport hârtie, cel târziu în ediţia următoare a lucrării.

ART. 42
(1) În cazul în care o marcă este înregistrată pe numele mandatarului sau al reprezentantului titularului acelei mărci, fără consimţământul titularului, acesta din urmă este îndreptăţit să facă cel puţin unul dintre următoarele demersuri:
a) să se opună utilizării mărcii sale de către mandatarul sau reprezentantul său;
b) să solicite cesiunea mărcii în favoarea sa.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care mandatarul sau reprezentantul îşi justifică demersul.
(3) Cererea de cesiune în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) se depune potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) lit. d) în locul unei cereri de anulare.

ART. 43
(1) Titularul mărcii poate cere ca terţilor să le fie interzisă efectuarea actelor prevăzute la art. 39 numai după publicarea înregistrării mărcii conform art. 32 alin. (4).
(2) Pentru actele prevăzute la alin. (1), săvârşite ulterior publicării cererii de înregistrare a mărcii conform dispoziţiilor art. 19, titularul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun.

ART. 44
(1) Dreptul asupra mărcii se epuizează, iar titularul nu poate interzice altor persoane folosirea acesteia pentru produse care au fost puse în comerţ în Uniunea Europeană şi în Spaţiul Economic European sub această marcă de titularul însuşi sau cu consimţământul său.
(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile dacă există motive temeinice care justifică opoziţia titularului la comercializarea ulterioară a produselor, în special atunci când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor în comerţ.

ART. 45
(1) Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ utilizarea în activitatea sa comercială:
a) numele sau adresa terţului, în cazul în care terţul este o persoană fizică;
b) semne sau indicaţii care nu sunt distinctive sau care privesc felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau data fabricaţiei produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale produselor sau serviciilor;
c) marca, dacă acest lucru este necesar pentru a identifica sau a face o trimitere la produse sau servicii ca fiind ale titularului respectivei mărci, mai ales atunci când utilizarea mărcii în cauză se impune pentru indicarea destinaţiei unui produs sau a unui serviciu, în special pentru accesorii sau piese de schimb.

(2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile cu condiţia ca utilizarea de către un terţ a elementelor prevăzute la lit. a)-c) ale acestuia să fie în conformitate cu practicile loiale în materie industrială sau comercială.

CAP. VII
Transmiterea drepturilor asupra mărcii

ART. 46
(1) Drepturile asupra mărcii se pot transmite prin cesiune, licenţă, fuziune, pe cale succesorală, în baza unei hotărâri judecătoreşti sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege pentru transferul dreptului de proprietate.
(2) Este, de asemenea, considerată transmitere de drepturi şi executarea silită a debitorului, titular al mărcii, efectuată în condiţiile legii.
(3) Înscrierea transmiterii de drepturi asupra mărcilor aflate în litigiu se suspendă până la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti cu privire la acestea.

ART. 47
(1) Drepturile cu privire la marcă pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerţ în care aceasta este încorporată. Cesiunea trebuie făcută în scris şi semnată de părţile contractante, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia cazului în care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească sau în urma executării unor obligaţii contractuale.
(2) Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea, chiar parţială, nu poate limita teritorial folosirea mărcii pentru produsele sau serviciile la care se referă.
(3) În cazul în care patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa, această transmitere are ca efect şi transferul drepturilor cu privire la marcă, cu excepţia cazurilor în care există o convenţie contrară sau aceasta rezultă în mod evident din împrejurări. Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al dreptului la marcă.
(4) Mărcile identice sau similare, aparţinând aceluiaşi titular şi care sunt folosite pentru produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate şi numai către o singură persoană, sub sancţiunea nulităţii actului de transmitere.

ART. 48
(1) Cererea de înscriere a cesiunii conţine informaţii privind identificarea mărcii, a noului titular, a produselor şi/sau serviciilor la care se referă cesiunea şi va fi însoţită de actul doveditor al schimbării titularului mărcii. În plus, cererea va cuprinde, dacă este cazul, informaţiile privind datele de identificare a mandatarului noului titular.
(2) OSIM poate refuza înscrierea cesiunii dacă rezultă în mod evident faptul că prin aceasta publicul este indus în eroare cu privire la natura, calitatea sau originea geografică a produselor sau serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, cu excepţia situaţiei în care cesionarul acceptă să limiteze cesiunea mărcii la produsele sau serviciile pentru care marca nu este înşelătoare.
(3) La cererea uneia dintre părţi prezentată în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cu plata taxei prevăzute de lege, OSIM înscrie cesiunea în Registrul mărcilor şi o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.
(4) În cazul în care condiţiile pentru înscrierea cesiunii nu sunt îndeplinite, OSIM informează solicitantul cu privire la deficienţele constatate în termen de 30 de zile de la depunerea cererii conform alin. (1). Dacă deficienţele constatate nu sunt remediate în termen de două luni de la primirea informării din partea oficiului, cererea de înscriere a cesiunii se respinge.
(5) În situaţia unei cesiuni parţiale, orice cerere formulată de titularul iniţial aflată în curs de soluţionare este valabilă şi în ceea ce priveşte marca rezultată în urma cesiunii parţiale. În cazul în care cererea este condiţionată de achitarea unor taxe şi acestea au fost deja achitate de către titularul iniţial, noul titular nu este obligat să achite taxe suplimentare pentru respectiva cerere.

ART. 49
(1) Titularul mărcii poate, în baza unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Licenţele pot fi exclusive sau neexclusive.
(2) Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite de marcă împotriva licenţiatului care a încălcat clauzele contractului de licenţă, în ceea ce priveşte durata utilizării, forma acoperită de înregistrare sub care marca poate fi utilizată, natura produselor sau a serviciilor pentru care licenţa a fost acordată, teritoriul pe care marca poate fi utilizată, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licenţiat sub marca pentru care s-a acordat licenţa.
(3) Pe durata contractului de licenţă de marcă, licenţiatul este obligat:
a) să folosească, pentru produsele cărora li se aplică marca, numai marca ce face obiectul contractului de licenţă, având totuşi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând că el este fabricantul acestora;
b) să pună menţiunea sub licenţă alături de marca aplicată pe produsele ce fac obiectul acesteia, conform contractului.

(4) Licenţele se înscriu în Registrul mărcilor, la cererea titularului mărcii sau a beneficiarului licenţei însoţită de actul doveditor, cu plata taxei prevăzute de lege, şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, conform procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi. Licenţa este opozabilă terţilor de la data publicării acesteia.

ART. 50
(1) Dacă în contractul de licenţă nu este stipulat altfel, licenţiatul nu poate introduce în justiţie o acţiune în contrafacere fără consimţământul titularului mărcii.
(2) Titularul unei licenţe exclusive poate introduce o acţiune în contrafacere, dacă, după ce a notificat titularului mărcii actele de contrafacere de care a luat cunoştinţă, acesta nu a acţionat în termenul solicitat de licenţiat.
(3) Când o acţiune în contrafacere a fost pornită de către titular, oricare dintre licenţiaţi poate să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin contrafacerea mărcii.
(4) Lipsa înscrierii unei licenţe la OSIM nu afectează:
a) valabilitatea înregistrării mărcii care face obiect al licenţei ori cu privire la protecţia licenţei mărcii;
b) intervenţia într-o acţiune în contrafacere angajată de titular ori obţinerea, în cadrul acestei proceduri, de daune-interese, ca urmare a contrafacerii unei mărci care face obiect al licenţei.

(5) Înscrierea licenţei nu este o condiţie pentru ca folosirea unei mărci de beneficiarul licenţei să poată fi considerată echivalentul unui act de utilizare de către titular, în cadrul procedurilor referitoare la dobândirea, menţinerea validităţii ori la apărarea drepturilor cu privire la acea marcă.
(6) Dispoziţiile alin. (1)-(3) sunt aplicabile şi persoanelor autorizate să utilizeze o marcă colectivă.
(7) În cazul în care persoanele autorizate să utilizeze o marcă colectivă au suferit prejudicii în urma utilizării neautorizate a acesteia, titularul mărcii colective este îndreptăţit să ceară, în numele lor, repararea prejudiciului.

ART. 51
(1) O marcă poate, independent de întreprindere, să facă obiectul unui drept real ori să facă obiectul unor măsuri de executare silită.
(2) Înscrierea în Registrul mărcilor a drepturilor reale şi a măsurilor de executare silită se face la cererea persoanei interesate însoţită de documente justificative, cu plata taxei legale prevăzute pentru înscrierea transmiterilor de drepturi, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) În situaţia în care titularul mărcii intră în procedura insolvenţei, la cererea oricărei persoane interesate însoţită de documente justificative, OSIM face menţiune despre aceasta în Registrul mărcilor.

ART. 52
Dispoziţiile art. 46-51 se aplică în mod corespunzător şi cererilor de înregistrare a mărcilor.

ART. 53
Înscrierile în Registrul mărcilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 46-52 pot fi modificate sau radiate, cu plata taxelor legale, la cererea persoanei interesate, însoţită de documentele justificative corespunzătoare.

CAP. VIII
Stingerea drepturilor asupra mărcilor

ART. 54
(1) Titularul poate să renunţe la marcă pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
(2) Renunţarea la marcă se declară în scris la OSIM de către titularul mărcii sau de către persoana împuternicită de acesta, iar drepturile asupra mărcii se sting, cu privire la produsele şi serviciile la care marca se referă, la data înscrierii renunţării în Registrul mărcilor.
(3) Dacă o licenţă a fost înregistrată, renunţarea la marcă este înscrisă numai dacă titularul mărcii probează că a notificat licenţiatului despre intenţia de a renunţa la marcă.
(4) În situaţia în care sunt înscrise în Registrul mărcilor garanţii reale sau măsuri de executare silită, renunţarea la marcă nu poate fi înscrisă decât cu acordul beneficiarului garanţiei sau după radierea înscrierii măsurilor de executare silită.

ART. 55
(1) Orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă:
a) într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data încheierii procedurii de înregistrare, marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată;
b) după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, desemnarea uzuală în comerţ a produsului sau a serviciului pentru care a fost înregistrată;
c) după data înregistrării şi ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a devenit susceptibilă a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a produselor ori serviciilor pentru care a fost înregistrată;
d) marca a fost înregistrată pe numele unei persoane neavând calitatea prevăzută la art. 3 lit. h) şi i).

(2) Este asimilată folosirii efective a mărcii:
a) utilizarea mărcii sub o formă care diferă de cea înregistrată prin anumite elemente ce nu alterează caracterul distinctiv al acesteia, indiferent dacă marca în forma utilizată este sau nu înregistrată în numele titularului;
b) imposibilitatea folosirii mărcii din circumstanţe independente de voinţa titularului, cum ar fi restricţiile la import sau ca urmare a altor dispoziţii ale autorităţilor publice vizând produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată;
c) aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv în vederea exportului;
d) folosirea mărcii de către un terţ având consimţământul titularului sau de către orice persoană abilitată să utilizeze o marcă colectivă sau o marcă de certificare, fiind considerată ca folosire a mărcii de către însuşi titularul acesteia.

(3) Titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale dacă, în perioada de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) lit. a) şi până la prezentarea cererii de decădere, marca a fost folosită efectiv. Totuşi, dacă începerea sau reluarea folosirii mărcii a avut loc cu 3 luni înainte de prezentarea în justiţie a cererii de decădere, folosirea mărcii nu este luată în considerare dacă pregătirile pentru începerea sau reluarea folosirii au intervenit numai după ce titularul a luat la cunoştinţă de faptul că ar putea fi introdusă o cerere de decădere.
(4) Dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
(5) Decăderea produce efecte de la data introducerii cererii de decădere. La cererea uneia dintre părţi, poate fi stabilită o dată anterioară de la care a intervenit unul din motivele de decădere.
(6) Marca se radiază din Registrul mărcilor şi menţiunea radierii se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

ART. 56
(1) Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută în perioada de protecţie a mărcii de către orice persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive:
a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1);
b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) sau (3);
c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă.

(2) O cerere de anulare a înregistrării unei mărci poate fi depusă pe baza unuia sau mai multor drepturi anterioare, cu condiţia ca toate acestea să aparţină aceluiaşi titular.
(3) Cererea de anulare întemeiată pe o marcă anterioară nu este admisă dacă nu ar fi fost admisă la data depunerii cererii de marcă ulterioară sau la data de prioritate a mărcii ulterioare, pe baza unuia dintre următoarele motive:
a) marca anterioară, care poate fi anulată pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b)-d), nu a dobândit un caracter distinctiv potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol;
b) cererea de anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b), iar marca anterioară nu a dobândit încă un caracter suficient de distinctiv pentru a susţine existenţa unui risc de confuzie în sensul acestor dispoziţii;
c) cererea de anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 6 alin. (3) lit. a), iar marca anterioară nu a dobândit încă un renume în sensul acestor dispoziţii.

(4) Anularea înregistrării mărcii va avea efect retroactiv, începând cu data depozitului reglementar al mărcii.

ART. 57
Anularea înregistrării mărcii potrivit prevederilor art. 56, 66 sau 73, precum şi decăderea din drepturi a titularului mărcii potrivit prevederilor art. 55, 65 sau 74 pot fi solicitate:
a) pe cale judiciară, la Tribunalul Bucureşti; sau
b) *) pe cale administrativă, la OSIM.
*) Dispoziţiile art. 47^1 lit. b), devenit art. 57 lit. b) în forma republicată, intră în vigoare la data de 14 ianuarie 2023, potrivit prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 august 2020.

 

ART. 58
(1) Titularul unei mărci anterioare dintre cele prevăzute la art. 6 alin. (2) sau al unui semn ori drept anterior dintre cele prevăzute la alin. (3) lit. a), c) sau e) al aceluiaşi articol, care a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani utilizarea în România sau în Uniunea Europeană, după caz, a unei mărci ulterioare, având cunoştinţă despre această utilizare, nu poate să ceară anularea şi nici să se opună utilizării mărcii ulterioare pentru produsele şi serviciile pentru care această marcă ulterioară a fost utilizată, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii ulterioare a fost cerută cu rea-credinţă.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), titularul mărcii ulterior înregistrate nu se poate opune utilizării mărcii anterioare sau semnului anterior, chiar dacă acestea nu mai pot fi invocate împotriva mărcii ulterioare.

ART. 59
(1) În cadrul procedurii de anulare a înregistrării unei mărci în care este invocată existenţa unei mărci înregistrate cu o dată de depunere sau cu o dată de prioritate anterioară, la cererea titularului mărcii ulterioare, titularul mărcii anterioare prezintă dovada că, în perioada de 5 ani care precedă data depunerii cererii de anulare, marca anterioară a fost utilizată în mod efectiv, în condiţiile prevăzute la art. 55, pentru produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată şi care sunt invocate în cererea de anulare sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, cu condiţia ca procedura de înregistrare a mărcii anterioare să fi fost încheiată cu cel puţin 5 ani anterior datei depunerii cererii de anulare.
(2) În cazul în care, la data depunerii sau la data de prioritate a mărcii ulterioare, perioada de 5 ani în care marca anterioară ar fi trebuit să fie utilizată efectiv, astfel cum se prevede la art. 55, a expirat, titularul mărcii anterioare prezintă, pe lângă dovada prevăzută la alin. (1), dovada că marca anterioară a fost utilizată în mod efectiv în perioada de 5 ani care precedă data de depunere sau data de prioritate a mărcii ulterioare ori că au existat motive întemeiate pentru neutilizare.
(3) În absenţa dovezilor prevăzute la alin. (1) şi (2), o cerere de anulare întemeiată pe existenţa unei mărci anterioare se respinge.
(4) În cazul în care marca anterioară a fost utilizată, în condiţiile prevăzute la art. 55, doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta se consideră înregistrată, în sensul examinării cererii de anulare, doar pentru acea parte de produse sau servicii.
(5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) se aplică şi în situaţia în care marca anterioară este o marcă a Uniunii Europene, caz în care utilizarea efectivă a acesteia se stabileşte în conformitate cu art. 18 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene.

ART. 60
(1) Dacă un motiv de decădere sau de nulitate există numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii.
(2) În cazul în care pentru o marcă a Uniunii Europene este invocată senioritatea unei mărci naţionale sau a unei mărci înregistrate potrivit prevederilor unor acorduri internaţionale, anularea mărcii sau decăderea din drepturi a titularului acestei mărci care stă la baza invocării seniorităţii poate fi pronunţată şi după momentul la care marca a făcut obiectul renunţării sau a expirat, cu condiţia ca anularea mărcii care stă la baza invocării seniorităţii sau decăderea din drepturi a titularului acesteia să fi putut fi pronunţată la momentul renunţării sau expirării. În acest caz, senioritatea încetează să producă efecte.

ART. 61
(1) Anularea înregistrării unei mărci sau decăderea titularului din drepturi, solicitate pe cale administrativă la OSIM, se soluţionează de către o comisie de specialitate din cadrul OSIM ai cărei membri au ca atribuţii doar soluţionarea cererilor de anulare şi decădere, fără a fi implicaţi în nicio altă procedură desfăşurată la nivelul OSIM în privinţa mărcilor şi fără a interfera cu activitatea Comisiei de contestaţii din cadrul OSIM, formată din trei membri cu experienţă în domeniul juridic, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.**)
**) Dispoziţiile art. 49^1, devenit art. 61 în forma republicată, intră în vigoare la data de 14 ianuarie 2023, potrivit prevederilor art. III alin. (1) din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 august 2020.

(2) Hotărârile motivate ale comisiei prevăzute la alin. (1) se comunică părţilor în termen de 3 luni de la pronunţare şi pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Bucureşti.
(3) Hotărârea Tribunalului Bucureşti de soluţionare a contestaţiei prevăzute la alin. (2) este supusă numai apelului la Curtea de Apel Bucureşti.

CAP. IX
Mărci colective

ART. 62
(1) Asociaţiile de fabricanţi, producători, prestatori de servicii sau comercianţi care, în conformitate cu legislaţia care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de drepturi şi obligaţii, de a încheia contracte sau de a întocmi alte acte juridice şi de a sta în justiţie, precum şi persoanele juridice de drept public pot solicita la OSIM înregistrarea de mărci colective.
(2) Solicitantul înregistrării unei mărci colective va depune, odată cu cererea de înregistrare sau cel târziu în termen de 30 de zile de la data notificării de către OSIM, un regulament de utilizare a mărcii colective. Cererea va fi supusă cerinţelor prevăzute la art. 9 şi 10.
(3) În regulamentul de folosire a mărcii colective solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va indica persoanele autorizate să folosească marca colectivă, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al asociaţiei, condiţiile de folosire a mărcii, motivele pentru care această utilizare poate fi interzisă unui membru al asociaţiei, precum şi sancţiunile care pot fi aplicate de asociaţie.
(4) Regulamentul de folosire a mărcii colective poate să prevadă că marca colectivă nu poate fi transmisă de către titular decât cu acordul tuturor membrilor asociaţiei.

ART. 63
(1) În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea în comerţ a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor, o marcă colectivă este respinsă la înregistrare, dacă:
a) solicitantul nu are calitatea prevăzută la art. 62 alin. (1);
b) nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 3 lit. e), art. 62 alin. (2) sau (3);
c) regulamentul de utilizare a mărcii este contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.

(2) Cererea de înregistrare a mărcii colective se respinge şi în cazul în care există riscul ca publicul să fie indus în eroare în ceea ce priveşte caracterul sau semnificaţia mărcii şi, mai ales, dacă există probabilitatea ca aceasta să nu fie considerată o marcă colectivă.
(3) Cererea nu se respinge în cazul în care solicitantul îndeplineşte cerinţele prevăzute la alin. (1) şi (2), ca urmare a modificării regulamentului de utilizare a mărcii colective.
(4) În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii colective, orice persoană fizică sau juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii, producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau consumatorii pot formula observaţii scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru motivele absolute de refuz prevăzute la art. 5 alin. (1) şi pentru motivele de respingere prevăzute la alin. (1) şi (2).
(5) Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (4) nu dobândesc calitatea de parte în procedura de examinare a cererii de înregistrare a mărcii.
(6) După publicarea mărcii colective şi a regulamentului de utilizare a acestei mărci, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geografică protejată, la un desen sau un model protejat ori la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1), opoziţie la înregistrarea mărcii colective.
(7) Marca colectivă constituită din semne sau indicaţii care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor nu îndreptăţeşte titularul să interzică unui terţ utilizarea în cursul schimbului comercial a acestor semne sau indicaţii, atât timp cât sunt folosite de către terţ conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial. O astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ care este îndreptăţit să utilizeze o denumire geografică.

ART. 64
(1) Titularul mărcii colective trebuie să comunice la OSIM orice modificare a regulamentului de folosire a mărcii.
(2) Modificarea regulamentului de folosire a mărcii produce efecte numai de la data înscrierii modificării în Registrul mărcilor. Modificarea nu este prevăzută în registru, dacă regulamentul de utilizare a mărcii modificat nu corespunde cerinţelor prevăzute la art. 62 alin. (2) şi (3) şi art. 63 alin. (1) şi (2).

ART. 65
(1) Pe lângă motivele de decădere prevăzute la art. 55 alin. (1), orice persoană interesată poate cere, oricând în perioada de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă, când:
a) titularul a utilizat marca în alte condiţii decât cele prevăzute în regulamentul de utilizare sau, după caz, în modificările acestuia înscrise în registru ori nu a luat măsuri adecvate pentru a preveni o astfel de utilizare;
b) modul în care marca a fost utilizată de către persoanele abilitate a avut drept consecinţă posibilitatea ca marca să inducă publicul în eroare în sensul art. 63 alin. (2);
c) modificarea regulamentului de utilizare a mărcii a fost prevăzută în registru prin încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare, condiţiile stabilite de articolul respectiv.

(2) Dispoziţiile art. 55 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.

ART. 66
(1) Orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării unei mărci colective, dacă există unul dintre motivele prevăzute la art. 56 alin. (1), cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d), privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor, sau dacă marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 63 alin. (1) şi (2).
(2) Dispoziţiile art. 63 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(3) Cerinţele prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) sunt îndeplinite atunci când o marcă colectivă este utilizată în mod efectiv de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă.

ART. 67
Mărcile colective sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

CAP. X
Mărci de certificare

ART. 68
(1) Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv instituţiile, autorităţile şi organismele de drept public, poate solicita la OSIM înregistrarea unei mărci de certificare, cu condiţia ca persoanele respective să nu desfăşoare o activitate economică ce implică furnizarea de produse sau servicii de tipul celor certificate.
(2) Înregistrarea unei mărci de certificare nu poate fi obţinută în cazul în care solicitantul nu are competenţa de a certifica produsele sau serviciile pentru care urmează să fie înregistrată marca.

ART. 69
(1) Solicitantul înregistrării unei mărci de certificare va depune, odată cu cererea de înregistrare, prezentată conform art. 9, ori cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data notificării de către OSIM:
a) regulamentul de folosire a mărcii de certificare;
b) autorizaţia sau documentul din care să rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare ori, dacă este cazul, dovada înregistrării mărcii de certificare în ţara de origine.

(2) Regulamentul va indica persoanele autorizate să utilizeze marca, elementele şi caracteristicile care trebuie să fie certificate prin marcă, modul în care autoritatea competentă de certificare trebuie să verifice aceste caracteristici şi să supravegheze folosirea mărcii, taxele care trebuie plătite pentru folosirea mărcii, procedurile de reglementare a diferendelor.
(3) Orice persoană fizică sau juridică, furnizor de produse ori prestator de servicii, poate fi autorizată să folosească marca de certificare sub condiţia respectării prevederilor regulamentului de folosire a mărcii de certificare.
(4) Titularul mărcii de certificare va autoriza persoanele îndreptăţite să folosească marca pentru produsele sau serviciile care prezintă caracteristicile comune, garantate prin regulamentul de folosire a mărcii.
(5) Dispoziţiile art. 19 se aplică în mod corespunzător.

ART. 70
(1) În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d), privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor, o marcă de certificare este respinsă la înregistrare şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 3 lit. f) şi ale art. 68 şi 69.
(2) Marca de certificare constituită din semne sau indicaţii care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor nu îndreptăţeşte titularul să interzică unui terţ utilizarea în cursul schimbului comercial a acestor semne sau indicaţii, atât timp cât sunt utilizate de către terţ conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial. O astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ care este îndreptăţit să utilizeze o denumire geografică.

ART. 71
(1) În termen de două luni de la data publicării cererii de înregistrare a mărcii de certificare, orice persoană fizică sau juridică şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţii, producătorii, furnizorii de servicii, comercianţii sau consumatorii pot formula observaţii scrise privind cererea de înregistrare a mărcii pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 lit. f), art. 5 alin. (1) şi art. 68.
(2) Persoanele şi grupurile sau organismele prevăzute la alin. (1) nu dobândesc calitatea de parte în procedura de examinare a cererii de înregistrare a mărcii.

ART. 72
(1) După publicarea admiterii cererii de înregistrare a mărcii şi a regulamentului de utilizare a acesteia, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea ori la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geografică protejată, la un desen sau un model protejat ori la un drept de autor, precum şi orice persoană interesată pot formula la OSIM, în termenul prevăzut la art. 26 alin. (1), opoziţie la înregistrarea mărcii de certificare.
(2) Dacă utilizatorii unei mărci de certificare nu respectă regulamentul, titularul poate să retragă autorizaţia de a utiliza marca sau să aplice alte sancţiuni prevăzute în regulament.

ART. 73
(1) Orice persoană interesată poate cere anularea înregistrării mărcii de certificare, oricând în perioada de protecţie a acesteia, dacă:
a) există unul dintre motivele prevăzute la art. 56 alin. (1), cu excepţia prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d), privind semnele sau indicaţiile care pot servi pentru desemnarea, în comerţ, a provenienţei geografice a produselor sau a serviciilor;
b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. f);
c) marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 68 şi art. 69 alin. (1)-(3).

(2) Cerinţele prevăzute la art. 55 sunt îndeplinite atunci când o marcă de certificare este utilizată în mod efectiv de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă.

ART. 74
(1) Orice persoană interesată poate solicita oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii de certificare decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă:
a) într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data încheierii procedurii de înregistrare, marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată;
b) după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, desemnarea uzuală în comerţ a produsului sau a serviciului pentru care a fost înregistrată;
c) după data înregistrării şi ca urmare a utilizării mărcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a devenit susceptibilă a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a produselor ori serviciilor pentru care a fost înregistrată.

(2) Dispoziţiile art. 55 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.

ART. 75
(1) Drepturile cu privire la marca de certificare nu pot fi transmise de către titularul mărcii.
(2) Transmiterea dreptului asupra mărcii de certificare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

ART. 76
Când o marcă de certificare a încetat să mai fie protejată, ea nu poate fi nici depusă, nici utilizată înainte de expirarea unui termen de 10 ani de la data încetării protecţiei.

ART. 77
(1) Mărcile de certificare sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
(2) Taxele prevăzute de lege pentru mărcile colective se aplică şi mărcilor de certificare.

CAP. XI
Înregistrarea internaţională a mărcilor

ART. 78
Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi înregistrărilor internaţionale ale mărcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi extind efectele lor în România, afară de cazul în care prin aceste convenţii nu se prevede altfel.

ART. 79
Cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă înscrisă în Registrul mărcilor, conform Aranjamentului de la Madrid, precum şi cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă depusă sau scrisă în Registrul mărcilor, conform Protocolului referitor la Aranjament, va fi examinată de OSIM, cu plata taxei prevăzute de lege.

CAP. XII
Marca Uniunii Europene

ART. 80
(1) O cerere de marcă a Uniunii Europene sau o marcă a Uniunii Europene poate fi transformată într-o cerere de marcă naţională în condiţiile art. 139-141 din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, cu plata taxelor pentru procedura de examinare a unei cereri naţionale prevăzute de lege.
(2) OSIM notifică solicitantului necesitatea achitării taxelor de depunere şi publicare şi a desemnării unui mandatar, în situaţiile în care aceasta este obligatorie, acordând un termen de două luni care curge de la data notificării.
(3) Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2) atrage respingerea cererii.

ART. 81
Dispoziţiile art. 103-105 şi ale art. 107 sunt aplicabile şi încălcărilor aduse drepturilor titularului unei mărci a Uniunii Europene.

ART. 82
(1) Litigiile având ca obiect mărci ale Uniunii Europene, pentru care Regulamentul privind marca Uniunii Europene atribuie competenţa tribunalelor de mărci ale Uniunii Europene, sunt de competenţa Tribunalului Bucureşti, care judecă în primă instanţă.
(2) În vederea executării în România a hotărârilor emise de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, executorii conform art. 110 alin. (1) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, verificarea autenticităţii este de competenţa Tribunalului Bucureşti.

CAP. XIII
Indicaţii geografice

ART. 83
(1) Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora la OSIM, potrivit prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate.
(2) Nu sunt supuse procedurii de înregistrare, stabilită de prezenta lege, indicaţiile geografice care au dobândit sau vor dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale încheiate de România.
(3) Lista indicaţiilor geografice a căror protecţie este recunoscută în România, pe baza convenţiilor prevăzute la alin. (2), va fi înscrisă la OSIM în Registrul indicaţiilor geografice şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

ART. 84
(1) Au calitatea de a solicita OSIM înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de producători care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere.
(2) Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi cerută la OSIM, direct sau prin mandatar, şi este supusă taxei prevăzute de lege.
(3) Cererea de înregistrare a unei indicaţii geografice conţine elementele prevăzute în regulamentul*) de aplicare a prezentei legi.
*) A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

(4) În termen de 3 luni de la depunere, OSIM examinează cererea şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 86 şi 87.

ART. 85
(1) Cererea de înregistrare a indicaţiei geografice se publică în condiţiile prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2) În termen de două luni de la publicarea cererii, orice persoană interesată poate face opoziţie la înregistrarea indicaţiei geografice.
(3) Opoziţia la înregistrarea unei indicaţii geografice se soluţionează conform prevederilor referitoare la marcă.

ART. 86
OSIM înregistrează indicaţiile geografice şi acordă solicitantului dreptul de utilizare a acestora după ce autoritatea publică centrală de specialitate sau, după caz, autoritatea competentă din ţara de origine a solicitantului certifică:
a) indicaţia geografică a produsului, care urmează a fi înregistrată;
b) produsele care pot fi comercializate sub această indicaţie;
c) aria geografică de producţie;
d) caracteristicile şi condiţiile de obţinere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi comercializate sub această indicaţie.

ART. 87
Sunt excluse de la înregistrare indicaţiile geografice care:
a) nu sunt conforme dispoziţiilor art. 3 lit. g);
b) sunt denumiri generice ale produselor;
c) sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere şi calităţii produselor;
d) sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.

ART. 88
(1) Dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, OSIM decide înregistrarea indicaţiei geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.
(2) Dreptul de folosire a indicaţiei geografice, dobândit prin înregistrarea acesteia, aparţine membrilor asociaţiei înscrişi în lista comunicată la OSIM.

ART. 89
(1) În termen de două luni de la data deciziei de înregistrare a indicaţiei geografice, aceasta este înscrisă în Registrul indicaţiilor geografice.
(2) Înscrierea unei indicaţii geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi eliberarea către solicitant a certificatului de înregistrare a indicaţiei geografice şi de acordare a dreptului de utilizare a acesteia sunt supuse taxelor prevăzute de lege.

ART. 90
Înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producători nu constituie obstacol la înregistrarea aceleiaşi indicaţii de către orice altă asociaţie având calitatea cerută la art. 84.

ART. 91
(1) Durata de protecţie a indicaţiilor geografice curge de la data depunerii cererii la OSIM şi este nelimitată.
(2) Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de reînnoire nelimitată, dacă se menţin condiţiile în care acest drept a fost dobândit.
(3) Cererea de reînnoire este supusă taxei prevăzute de lege.

ART. 92
Persoanele autorizate să folosească o indicaţie geografică pentru anumite produse au dreptul să o folosească în circuitul comercial, aplicată numai pe aceste produse, în documente însoţitoare, reclame, prospecte, şi pot să aplice menţiunea indicaţie geografică înregistrată.

ART. 93
(1) Este interzisă folosirea unei indicaţii geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate, chiar dacă se indică originea reală a produselor ori dacă se adaugă menţiuni ca: gen, tip, imitaţie şi altele asemenea.
(2) Persoanele autorizate de OSIM să utilizeze o indicaţie geografică pentru vinuri sau pentru produse spirtoase pot să interzică folosirea acestei indicaţii de către orice altă persoană pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicaţia geografică respectivă, chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este menţionată expres ori în cazurile în care indicaţia geografică este utilizată în traducere sau este însoţită de expresii, cum sunt: de genul, de tipul şi altele asemenea.

ART. 94
Autoritatea publică centrală de specialitate poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, la controlul produselor puse în circulaţie sub indicaţia geografică înregistrată.

ART. 95
Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate să facă obiectul niciunei transmiteri.

ART. 96
(1) Pe întreaga durată de protecţie a indicaţiei geografice oricare persoană interesată poate cere Tribunalului Bucureşti anularea înregistrării acesteia, dacă înregistrarea indicaţiei geografice s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 86 şi 87.
(2) Pentru nerespectarea condiţiilor de calitate şi a caracteristicilor specifice produselor din zona la care se referă indicaţia geografică, autoritatea publică centrală de specialitate sau oricare altă persoană interesată poate solicita Tribunalului Bucureşti decăderea din drepturi a persoanelor autorizate de OSIM să folosească indicaţia geografică înregistrată.
(3) Sentinţa Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă se comunică OSIM de către persoana interesată. OSIM radiază indicaţia geografică din Registrul indicaţiilor geografice şi publică radierea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de două luni de la comunicare.

CAP. XIV
Apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice

ART. 97
(1) Deciziile OSIM privind cererile de înregistrare a mărcilor, precum şi cererile de înregistrare privind indicaţiile geografice pot fi contestate la acest oficiu de partea interesată, în termen de 30 de zile de la comunicare, cu plata taxei legale.
(2) Deciziile OSIM privind înscrierea transmiterilor de drepturi în Registrul mărcilor pot fi contestate la acest oficiu de persoanele interesate, în termen de 30 de zile de la comunicare sau, după caz, de la publicarea acestora.
(3) Contestaţiile formulate conform prevederilor alin. (1) şi (2) se soluţionează de o comisie de contestaţii din cadrul Direcţiei juridice a OSIM, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.

ART. 98
Dacă înregistrarea unei mărci, reînnoirea înregistrării sau înscrierea unei modificări în Registrul mărcilor a fost efectuată în mod evident din eroare materială, OSIM poate, în termen de maximum două luni, cu începere de la data înregistrării sau de la data înscrierii, după caz, să revoce motivat înregistrarea, reînnoirea sau înscrierea modificării efectuate; revocarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.

ART. 99
(1) Hotărârea comisiei de contestaţii, motivată, se comunică părţilor în termen de 3 luni de la pronunţare şi poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea Tribunalului Bucureşti este supusă numai apelului la Curtea de Apel Bucureşti.
(2) Hotărârile pronunţate în cazurile prevăzute la art. 39, art. 57 lit. a) şi art. 96 pot fi atacate cu apel.

ART. 100
Pentru procedurile derulate de OSIM potrivit prevederilor prezentei legi, părţile sau reprezentaţii acestora desemnează o adresă oficială pentru toate comunicările cu OSIM.

ART. 101
(1) La cererea instanţei judecătoreşti, OSIM este obligat să înainteze acesteia actele, documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
(2) În toate litigiile privind mărcile citarea titularilor este obligatorie.

ART. 102
(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă săvârşirea, fără drept, a următoarelor fapte:
a) contrafacerea unei mărci;
b) punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare;
c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice ce indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine.

(2) Prin contrafacerea unei mărci se înţelege realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn:
a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;
b) care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul;
c) identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.

(3) Prin punerea în circulaţie se înţelege oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracţiuni dacă au fost săvârşite înainte de data publicării mărcii.
(5) În cazul infracţiunii prevăzute la alin. (1) lit. a), împăcarea înlătură răspunderea penală.

ART. 103
(1) Dacă titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci ori unei indicaţii geografice sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra mărcii ori indicaţiei geografice face obiectul unei acţiuni ilicite, actuale sau iminente şi că această acţiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri provizorii.
(2) Instanţa judecătorească poate să dispună în special:
a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Dispoziţiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
(4) Măsurile provizorii pot fi dispuse şi împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.

ART. 104
Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 102, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.

ART. 105
(1) Instanţa va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice elemente probatorii de care dispune, pentru a dovedi că este deţinătorul dreptului ce a fost încălcat ori a cărui încălcare a fost inevitabilă.
(2) În cazurile în care mijloacele de probă în susţinerea pretenţiilor reclamantului se află sub controlul pârâtului, instanţa va putea să ordone ca probele să fie produse de către pârât, sub condiţia garantării confidenţialităţii informaţiilor, potrivit legii.
(3) Instanţa poate dispune ca reclamantul să plătească toate daunele cauzate pârâtului ca urmare a exercitării abuzive a drepturilor procedurale cu privire la marca sau indicaţia geografică protejată.

ART. 106
Titularul mărcii sau, după caz, autoritatea publică centrală de specialitate implicată poate solicita instanţei obligarea autorului încălcării dreptului la furnizarea de informaţii imediate privind provenienţa şi circuitele de distribuire a mărfurilor ilegal marcate, precum şi informaţii despre identitatea fabricantului ori comerciantului, cantitatea de marfă fabricată, livrată, primită sau comandată.

ART. 107
Competenţele vamale cu privire la asigurarea respectării drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice protejate aparţin Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit legii.

CAP. XV
Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci

ART. 108
OSIM este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, unica autoritate care asigură pe teritoriul României protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice, potrivit prezentei legi.

ART. 109
În domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice, OSIM are următoarele atribuţii:
a) ia în evidenţă, examinează şi publică cererile de înregistrare a mărcii;
b) examinează mărcile înregistrate sau depuse spre înregistrare la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, recunoscând sau refuzând protecţia acestora pe teritoriul României;
c) ia în evidenţă şi publică cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă protecţie acestora pe teritoriul României;
d) eliberează certificate de înregistrare a mărcilor;
e) eliberează certificate de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă dreptul de utilizare a acestora;
f) organizează şi ţine Registrul mărcilor şi Registrul indicaţiilor geografice;
g) eliberează certificate de prioritate pentru mărci;
h) efectuează cercetări prealabile înregistrării unei mărci;
i) administrează, conservă şi dezvoltă colecţia naţională de mărci şi de indicaţii geografice şi realizează baza de date informative în domeniu;
j) întreţine relaţii cu organe guvernamentale similare şi organizaţii regionale de proprietate industrială; reprezintă România în organizaţii internaţionale de specialitate;
k) dezvoltă relaţii de cooperare cu Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, precum şi cu alte oficii de proprietate intelectuală pentru a promova convergenţa practicilor şi a instrumentelor legate de examinarea şi înregistrarea mărcilor;
l) editează publicaţia oficială privind mărcile şi indicaţiile geografice ale produselor şi asigură schimbul de publicaţii cu administraţiile naţionale similare străine şi cu organismele şi organizaţiile internaţionale de profil;
m) informează Comisia Europeană cu privire la dispoziţiile naţionale adoptate în scopul transpunerii Directivei (UE) 2015/2.436 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 336 din 23 decembrie 2015;
n) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege.

ART. 110
(1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege OSIM solicită şi prelucrează date cu caracter personal.
(2) În sensul prezentei legi, prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 119 din 4 mai 2016.

CAP. XVI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 111
(1) Cererile de înregistrare a mărcilor pentru care nu s-a luat o decizie până la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse prevederilor acesteia.
(2) Până la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba regulamentul de aplicare a acesteia*).
*) A se vedea nota de subsol de la art. 9 alin. (4).

ART. 112
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I**).
**) Legea nr. 84/1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998.

(2) Pe aceeaşi dată se abrogă:
– Legea nr. 28/1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 114 din 29 decembrie 1967;
– Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 77/1968 privind aplicarea Legii nr. 28/1967, publicată în Buletinul Oficial nr. 8 din 27 ianuarie 1968;
– Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.057/1968 pentru aprobarea Regulamentului privind compunerea, organizarea şi funcţionarea comisiei pentru soluţionarea litigiilor privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 66 din 17 mai 1968;
– Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2.508/1969 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale privind invenţiile, inovaţiile şi raţionalizările, precum şi mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, publicată în Buletinul Oficial nr. 159 din 31 decembrie 1969;
– orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.

Prezenta lege transpune Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (versiune codificată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 299 din 8 noiembrie 2008.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II şi III din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 august 2020, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 84/1998 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii actului modificator:
„ART. II
(1) Cererile de înregistrare a mărcilor şi cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice depuse şi aflate în procedurile de examinare urmează procedurile prevăzute de legea în vigoare la data depunerii spre înregistrare la OSIM.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi dispoziţiile pct. 26 ale art. I sunt aplicabile şi mărcilor admise la înregistrare care nu au fost înscrise în Registrul mărcilor pentru lipsa taxelor.***)
***) Cu referire la art. 29, devenit art. 32 în forma republicată a Legii nr. 84/1998;
ART. III
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia dispoziţiilor art. I. pct. 47 referitoare la art. 471 lit. b)****) şi ale art. I pct. 51 referitoare la art. 491*****) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 14 ianuarie 2023.
****) Devenit art. 57 lit. b) în forma republicată a Legii nr. 84/1998;
*****) Devenit art. 61 în forma republicată a Legii nr. 84/1998.
(2) În termen de două luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României a prezentei legi, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010, se va modifica în mod corespunzător.
Prezenta lege transpune Directiva (UE) 2015/2436 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 336 din 23 decembrie 2015.”