Invențiile de serviciu
Un brevet este, potrivit Legii nr. 64/1991 („Legea brevetelor de invenție„), un titlu acordat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci („OSIM”) care conferă titularului acestuia un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată (20 de ani de la data depunerii), în schimbul divulgării unei „ invenții având ca obiect un produs sau un procedeu, în toate domeniile tehnologice, cu condiția ca aceasta sã fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilã de aplicare industrială„.
Istoric al legislației privind invențiile
Adoptarea Legii brevetelor de invenție în anul 1991 a marcat renunțarea la abordarea desuetă aplicabilă între 1947-1990, potrivit căreia toate brevetele aparținând statului și revenirea la sistemul anterior aplicabil în România între 1906 și 1947 de recunoaștere a drepturilor inventatorilor. Legea 64/1991 a pus în aplicare un sistem axat în principal pe drepturile inventatorilor, încercând, de asemenea, să protejeze drepturile angajatorilor și echilibrul între drepturi și îndatoriri în cazul invențiilor angajaților.
Prin Legea nr. 83/2014 privind invențiile de serviciu, au fost aduse modificări importante privind invențiilor salariaților, fiind abrogate articolele 5, 36, 42 și 73 din Legea brevetelor de invenție și înlocuite cu dispoziții noi.
Astfel, toate cererile de modele de brevete și utilități depuse înainte de 29 iunie 2014 sunt supuse cerințelor și condițiilor stabilite prin Legea brevetelor de invenție înainte de a fi modificate (potrivit principiului tempus regit actum).
Conform considerentelor Legii nr. 83/2014 (denumită în continuare „Legea privind invențiilor de serviciu”), scopul declarat al legii a fost încurajarea activităților de cercetare și dezvoltare și creșterea numărului de cereri de brevete venite din sectorul privat și recompensarea salariaților cu o misiune inventivă.
Legea privind invențiilor de serviciu este – cel puțin la prima vedere – focusată mai mult asupra drepturilor angajatorilor, prin comparație cu Legea brevetelor de invenție care, dat fiind momentul apariției, a fost focusată pe protejarea intereselor inventatorilor – până atunci defavorizați.
Domeniul de aplicare al Legii privind invențiilor de serviciu
Legea privind invențiilor de serviciu este aplicabilă invențiilor salariaților create de unul sau mai mulți inventatori, atunci când inventatorul sau cel puțin un membru al grupului de inventatori este un salariat al unei entități private sau al unei instituții publice.
Există 3 tipuri de invenții ale angajaților conform Legii invențiilor angajaților:
1. Invenții care sunt rezultatul unei misiuni inventive furnizate printr-un acord, o fișă a postului sau alte documente obligatorii de către angajator (articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Legea invențiilor angajaților);
2. Invenții create de angajați în timpul angajării lor sau în termen de 2 ani de la încetarea angajării, fără a fi rezultatul unei misiuni inventive, folosind mijloacele tehnice furnizate de angajator, instruirea sau formarea profesională a angajatorului sau folosind informațiile rezultate din activitatea angajatorului sau furnizată de angajator (articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Legea invențiilor angajaților);
3. Alte invenții create de angajați.
Cine deține drepturile asupra invențiilor angajaților, în conformitate cu Legea privind invențiilor de serviciu?
1. Angajatorul, în cazul invențiilor care sunt rezultatul unei misiuni inventive întreprinse de salariați (care intră sub incidența dispozițiilor art. 3 alin. (1) litera (a) din Legea privind invențiilor de serviciu).
Salariatul are obligația să comunice „cât mai curând” angajatorului (nota noastră: exprimare neclară) descrierea invenției și soluția problemei tehnice cu suficiente detalii și date pentru definirea invenției și soluția tehnică. După ce a primit o astfel de notificare de la salariat, angajatorul este obligat să depună brevetul care conține o astfel de invenție în termen de 4 luni.
2. Salariatul, în cazul invențiilor create pe parcursul sau în termen de 2 ani de la încetarea angajării, fără a rezulta dintr-o misiune inventivă, dar folosind mijloacele tehnice furnizate de angajator, pregătirea sau formarea profesională a acestuia ori informațiile rezultate din activitatea angajatorului sau furnizate de către angajator, cu excepția cazului în care angajatorul revendică aceste invenții în termen de 4 luni (sau în termenul precizat în regulamentul intern al angajatorului).
În oricare din cazurile de mai sus, salariații au un termen de 4 luni pentru a contesta în instanță orice răspuns nesatisfăcător primit de la angajator cu privire la invenția creată în timpul sau după încetarea relației lor de muncă.
Dreptul asupra altor invenții create de salariați care nu intră sub incidența art. 3 alin. (1) lit. (a) sau (b) din Legea privind invențiilor de serviciu aparține salariaților și este supus în continuare prevederilor Legii privind brevetele de invenție.
––––––––––-
Articolul de mai sus nu creează o relație avocat-client și nu constituie consultanță juridică. Dacă aveți nevoie de consultanță juridică cu privire la invenția angajaților, vă rugăm să solicitați consultanță juridică. Dacă credeți că oricare dintre informațiile de mai sus nu sunt corecte, vă rugăm să ne informați.