Importanța mărcilor înregistrate pentru magazinele online.

Protejează-ți afacerea și construiește un brand puternic

Să ne imaginăm că ai investit luni întregi, poate chiar ani, în a-ți construi un magazin online. Ai creat un logo, ai ales un nume atractiv și ai început să-ți câștigi clienții. Însă, după o astfel de perioadă descoperi că altcineva folosește același semn sau unul foarte similar pentru a vinde produse. Aici intervine marca înregistrată, scutul tău magic împotriva concurenței neloiale și a posibilității de a apărea o confuzie pe piață.

Ce este o marcă înregistrată?

Marca înregistrată este ca un cod de bare unic pentru brandul tău. Este acel semn distinctiv care îți permite să identifici un produs sau un serviciu ca fiind al tău, și nu al altcuiva. Poate fi un nume, un logo, un slogan, un sunet distinctiv (da, acel sunet bing al telefonului tău ar putea fi protejat dacă ai fi primul care îl folosește într-un mod distinctiv – Sunetul Nokia e cel mai bun exemplu).

A avea o marcă înregistrată nu înseamnă doar că ai un logo frumos. Înseamnă că vei deține drepturi exclusive asupra acelei mărci și că vei putea împiedica pe oricine altcineva să folosească un semn similar, cel puțin în domeniul tău de activitate.

 

De ce ai nevoie de o marcă înregistrată dacă ai un magazin online?

1. Protecția numelui tău de brand. Ai muncit din greu să-ți creezi un nume memorabil pentru magazinul tău online. Ai înregistrat și un nume de domenii sau chiar mai multe domenii de Internet (chiar și combinații de domenii ori în cele mai frecvente greșeli de scriere). Fără o marcă înregistrată însă, acel nume este ca un „teren fără gard”, „casă fără ușă” – oricine poate intra și se poate „servi”.

Prin înregistrarea mărcii, transformi acel nume într-un „teren îngrădit”, protejat legal împotriva intrușilor. Nimeni nu își dorește să-și vadă numele afacerii pe o altă pagină web, nu-i așa?

2. Oprește copierea. În lumea digitală, copiatorii apar mai des decât bug-urile în software. Odată ce ai succes, este doar o chestiune de timp până când cineva va încerca să profite de munca ta. Marca înregistrată îți dă puterea să spui „Stop” și să iei măsuri legale împotriva celor care încearcă să se folosească de renumele tău pentru a-și umple coșurile de cumpărături.

3. Confuzia consumatorilor – cel mai mare dușman al tău. Să presupunem că vinzi produse handmade sub numele „FloriVesele”. Dacă altcineva începe să vândă produse similare sub denumirea „FloriFericite”, consumatorii vor putea crede că între cele două magazine există o legătură și că vinzi aceleași produse, dar de calitate îndoielnică. Într-un astfel de caz, o marcă înregistrată te-ar putea ajuta să iei măsuri rapide și eficiente pentru a opri o astfel de confuzie, protejându-ți reputația și clienții.

Ce beneficii practice ai în calitate de deținător al unei mărci înregistrate?

1. Ai exclusivitate pe piață Asta înseamnă că nimeni altcineva nu poate folosi marca ta (sau una foarte asemănătoare) pentru a vinde produse similare. Dacă cineva încearcă să facă asta, îi poți trimite un mesaj frumos… de la avocatul tău. Ai nevoie de ajutor cu o astfel de notificare? Contactează-ne!

2. Oportunități de extindere internațională Dacă te gândești să îți extinzi magazinul online în alte țări, o marcă înregistrată îți oferă o bază solidă. Ai protecție legală și îți poți dezvolta afacerea fără grija că cineva va încerca să îți „fure” brandul pe alte piețe.

3. Dreptul de a cere despăgubiri Dacă cineva îți folosește marca fără permisiune, nu doar că poți opri utilizarea acesteia, dar ai și dreptul să ceri despăgubiri pentru pierderile suferite. Și cine nu ar vrea să fie despăgubit după ce i s-a furat munca?

Cum înregistrezi o marcă?

Deși pare simplu, credem că tot ar fi bine să ai alături un avocat specializat. Am simplificat și automatizat procesul de înregistrare și tot ce trebuie să faci este să completezi un formular.

Fără „originale”, fără stat la cozi, fără „dosar cu șină”. Nu pierde timpul și înregistrează-ți cât mai repede marca.

Oferim un serviciu rapid și accesibil de înregistrare de mărci la OSIM sau la nivel european – accesează această pagină:

VERBALĂ
cuvinte, fără logo 
marca-verbala-exemplu
1.947 Lei
ALB-NEGRU
logo alb-negru 
logo Ford alb-negru
2.096 Lei
COLOR 
logo/cuvinte color 
logo osim color
2.842 Lei
MARCĂ UE
orice tip 
marca europeana EUIPO
1.050 €